De ce se desfășoară concursul COMPER?
În contextul actual, Fundația pentru Științe și Arte, prin Concursul Școlar Național de Competență și Performanță COMPER, dorește afirmarea învățământului românesc în plan european prin creșterea calității activității didactice. De asemenea COMPER se axează pe evaluarea competențelor și performanțelor elevilor din învățământul preuniversitar de stat și privat, din mediul urban și rural (clasa pregătitoare și clasele I-VIII), la nivel de clasă, unitate școlară, județ și la nivel național.
Cine organizează concursul COMPER?
Concursul Școlar Național de Competență și Performanță COMPER este organizat de către Fundația pentru Științe și Arte. În organizarea acestui concurs, Fundația pentru Științe și Arte are ca parteneri următoarele instituții: Ministerul Educației, Inspectoratele Școlare Județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București, unități școlare din mediul urban și rural, din învățământul de stat și privat, universități, organizații non-guvernamentale din România și din alte țări, Editura Rocart.
Care sunt obiectivele concursului COMPER?
– dezvoltarea competenței-cheie de a învăța să înveți; – dezvoltarea componentei cognitive și pragmatice a învățării; – dezvoltarea spiritului participativ, de interactivitate și intercomunicare; – dezvoltarea capacității de evaluare, autoevaluare și coevaluare în competiție; – dezvoltarea personală a talentelor, imaginației și creativității; – evaluarea competențelor și performanțelor generale și specifice la nivelul disciplinei școlare, interdisciplinar și transdisciplinar; – stimularea „triunghiului de aur” părinte-copil-dascăl; – valorificarea exemplelor de bună practică (articole, referate, cărți și lucrări științifice, jocuri, materiale didactice, softuri educaționale) care să reflecte relația tradițional-modern în didactică; – educarea și instruirea unor copii sănătoși fizic și mental (mens sana in corpore sano).
Cine poate participa la concursul școlar național de competență și performanță COMPER?
Concursul se adresează atât elevilor de la clasa pregătitoare și clasele I-VIII din unitățile de învățământ preuniversitar de stat și private din țară, din mediul urban și rural și din alte țări în care se predă în limba română, cât și tuturor cadrelor didactice din învățământul preuniversitar.
Se percep taxe de înscriere și participare la concursul COMPER?
NU SE PERCEP TAXE DE ÎNSCRIERE ȘI PARTICIPARE. Finanțarea concursului COMPER este realizată în totalitate de Fundația pentru Științe și Arte, din bugetul destinat acestui concurs.
Cum pot să mă înscriu la Concursul COMPER?
Înscrierea în concurs a elevilor se face de către mentor – cadrul didactic care se implică în organizarea concursului, cu acordul părinților/tutorilor și al unității de învățământ în care activează mentorul/mentorii. Pentru etapa I (la sfârșitul semestrului I) și etapa a II-a (la sfârșitul semestrului II), înscrierea se face într-o perioadă de timp comunicată de Organizator pe site-ul www.concursurilecomper.ro . Elevii înscriși la Etapa I sunt înscriși automat și la Etapa a II-a. Pentru etapa națională înscrierea în concurs se face în mod automat de către Organizator și va fi comunicată participanților odată cu comunicarea de către mentor a rezultatelor de la etapa a II-a. La această etapă națională concurează primii 500 de elevi ierarhizați în funcție de punctajele cumulate obținute la cele două etape anterioare, pentru fiecare clasă de studiu și pentru fiecare disciplină de concurs.
Ce este acela un mentor?
Se numește mentor cadrul didactic care se implică în organizarea și desfășurarea concursului COMPER la nivel de clasă. Mai multe detalii legate de mentor și de atribuțiile acestuia găsiți în REGULAMENTUL CONCURSULUI.
Care sunt condițiile prin care mă pot înscrie și participa la Concursul COMPER?
Singura condiție de participare la Concursul Școlar Național de Competență și Performanță COMPER este aceea ca participantul la concurs să aibă asupra sa, în momentul desfășurării probei, grila de concurs pe care va trebui să marcheze răspunsurile corecte, grilă pe care Mentorul o va descărca și imprima de pe site-ul www.concursurilecomper.ro. Mentorul are obligația să obțină acordul de participare la concurs de la directorul unității de învățământ și de la reprezentantul comitetului de părinți. Prin logare pe site-ul concursului în vederea participării cu un număr de elevi la concurs, Mentorul asigură organizatorul că are acordul de participare la concurs de la directorul unității de învățământ și de la reprezentantul comitetului de părinți.
Ce este codul C.I.C.?
La înscrierea on-line, Mentorul va primi din partea Organizatorului un număr de cod, denumit CODUL DE IDENTIFICARE COMPER (C.I.C.), atât pentru el personal, cât și pentru fiecare elev înscris în concurs.
Cum aflăm subiectele de concurs propriu-zise?
Subiectele de concurs propriu-zise (pentru fiecare disciplină de concurs și pentru fiecare clasă) vor fi postate pentru descărcare pe site-ul www.concursurilecomper.ro  cu o zi înainte de concurs și ele pot fi vizualizate și descărcate numai de către mentor. Mentorul are obligația să păstreze în secret subiectul de concurs și să îl facă cunoscut doar la ora fixată pentru concurs. Subiectele vor deveni publice (prin afișare pe site) numai după susținerea etapei de concurs.
La ce discipline se susține concursul COMPER?
Concursul COMPER se va susține la două discipline: – Limba și literatura română din aria curriculară Limbă și comunicare – ComPer-Comunicare în limba română; – Matematică din aria curriculară Matematică și științe – ComPer-Matematică.
Unde se desfășoară Concursul COMPER?
Concursul Școlar Național de Competență și Performanță COMPER se desfășoară în unitățile școlare la nivel de clasă sau grupuri de clase, dacă mentorul are mai multe clase la care predă.
Cum se desfășoară Concursul COMPER propriu-zis?
Etapa I, de evaluare sumativă stadială (pentru fiecare an de studiu și disciplină de concurs): desfășurată la sfârșitul semestrului I, în sistem clasic sau on-line, după caz, la nivel local, în cadrul clasei (etapa semestrială I), conform PROGRAMEI DE CONCURS disponibilă pe site-ul www.concursurilecomper.ro . • Etapa a II-a, de evaluare sumativă finală (pentru fiecare an de studiu și disciplină de concurs): desfășurată la sfârșitul semestrului II, în sistem clasic sau on-line, după caz, la nivel local, în cadrul clasei (etapa semestrială II), conform PROGRAMEI DE CONCURS disponibilă pe site-ul www.concursurilecomper.ro . • Etapa națională, TIP OLIMPIADĂ, de evaluare la nivel național, în sistem on-line: desfășurată la sfârșitul anului școlar, după finalizarea etapei a II-a.
Care este timpul de lucru alocat probei de concurs?
Pentru Etapa I și Etapa a II-a – clasa pregătitoare: 50 de minute; clasele I-VIII: 90 de minute. Pentru Etapa Națională – 120 de minute.
Câte întrebări va conține subiectul de concurs?
Concursul propune elevilor clasei pregătitoare completarea unei fișe de activități integrate (inter- și transdisciplinare), cu 9 itemi formulați în așa fel încât să corespundă din punct de vedere al curriculumului clasei pregătitoare, precum și nivelului de programă corespunzător fiecărui semestru. Fișele de concurs sunt color, cu un design plăcut, ilustrații semnificative și vizibile, cu indicații clare pentru răspuns, astfel încât ajutorul mentorului va fi minimal. Pentru elevii claselor I-VIII: Subiectele de concurs vor conține un număr de 18 întrebări. Conținutul acestor teste va fi structurat pe două niveluri de învățare diferențiată și progresivă: STANDARD (16 întrebări) – cu grad de dificultate mediu, conform standardelor prevăzute de programele școlare și EXCELENȚĂ (2 întrebări) – cu grad de dificultate specific olimpiadelor școlare, atât pentru secțiunea COMPER-MATEMATICĂ, cât și pentru secțiunea COMPER-LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ.
Cum se evaluează rezultatele la etapele semestriale și la etapa națională?
Evaluarea rezultatelor elevilor (la Etapele competiționale I și II, precum și la Etapa națională) se va face în a doua zi după concurs de către o Comisie de Evaluare formată din mentor, un coleg de catedră, directorul/directorul adjunct al unității de învățământ și un reprezentant al părinților desemnat de comitetul de părinți (cu rol de supraveghere a procesului de evaluare). Rezultatele obținute în urma evaluării vor fi comunicate fiecărui elev în parte și totodată se va înmâna fiecărui elev participant fișa de concurs individuală pe care acesta o va prezenta părinților/tutorilor. Rezultatele vor fi afișate la avizierul școlii cu acordul părinților. Eventualele contestații se vor rezolva în cadrul Comisiei de Evaluare care a efectuat corectarea grilelor de răspunsuri, în termen de 3 zile de la comunicarea rezultatelor. După încheierea fiecărei etape de concurs, mentorul va înmâna fiecărui elev participant subiectele de concurs și grila de răspunsuri care vor constitui parte a portofoliului elevului.
DE REȚINUT!
După încheierea etapei de concurs, de tip clasic, fiecare mentor va intra pe site-ul concursului Comper www.concursurilecomper.ro în contul propriu, unde va putea introduce rezultatele obținute de elevi, accesând pagina Adăugare punctaje elevi corespunzătoare concursului susținut, ediției și etapei curente. Fiecare mentor trebuie să introducă rezultatele elevilor în termen de maximum 14 zile de la data desfășurării concursului. Rezultatele elevilor se vor afișa pe site-ul concursului pe măsura introducerii lor de către mentori și vor putea fi vizualizate în pagina Rezultate elevi din meniul principal al mentorului. În cazul în care etapele se desfășoară on-line, rezultatele se arhivează automat și pot fi vizualizate doar de mentor. Rezultatele elevilor pot fi comunicate de mentor doar părinților, la cerere.